Misiune
ASOCIATIA COPIL UNICAT este o organizatie neguvrenamentala, nonprofit, infiintata in iulie 2017 din dorinta de a veni in ajutorul copiilor cu deficiente neuro-motorii.
Viziune
Ne dorim sa oferim sprijin parintilor cu copii care sufera de afectiuni neuro-locomotorii, incepand cu informatii si continuand cu sustinere financiara pentru plata sau decontarea recuperarii medicale, consultatiilor, interventiilor chirurgicale si dispozitivelor medicale, in special a celor care nu se pot realiza la noi in tara, dar care le sunt necesare copiilor.
Dorinta noastra este de a sustine pe termen lung copiii pentru care ne implicam in proiecte, astfel incat recuperarea lor sa fie cat mai aproape de 100%.
Realizari 2022
Pentru toti copiii beneficiari asociatiei, ne-am straduit sa le oferim cat mai multe ore de terapie, atat in cadrul proiectelor desfasurate, cat individual, in functie de nevoile lor, pentru a avea cat mai multe progrese. Impreuna cu parintii lor, cautam solutii si surse de finantare, astfel incat sa poata beneficia de tot ceea ce au nevoie pentru o recuperare cat mai buna.
In anul 2022 numarul beneficiarilor permanenti ai asociatiei a ajuns la 29. Penru familiile acestora, oferim asistenta si consiliere in vederea gasirii celor mai bune solutii pentru recuperarea copiilor.
Raport de activitate 2022
Proiecte si evenimente
Fiecare Pas Conteaza – 5 decembrie 2022- 8 ianuarie 2023
Paralizia cerebrală infantilă nu se vindecă.
Copiii care se nasc cu paralizie cerebrală (responsabilă printre altele și de deficiențe neuromotorii), au nevoie constantă și pentru tot restul vieții de terapie. Prezența sau absența terapiei în viața lor, determină dacă în evoluția sa, copilul va face pași înainte sau înapoi. Este nevoie de efort constant, fizic, psihic și financiar, pentru a oferi copiilor cu deficiențe neuromotorii șansa să ajungă adulți independenți, care să aducă plus valoare comunității din care fac parte.
Orele de terapie oferite de stat pentru recuperarea copiilor, sunt departe de ceea ce au ei cu adevarat nevoie. Părinții copiilor care au beneficiat de acest proiect, au avut o mica pauză, știind că, cel puțin pentru o perioadă, nu vor mai trebui să-și facă griji pentru plata terapiei. Ca un cadou pentru acesti parinți, am ales sa implementam acest proiect in perioada sarbatorilor de iarna din anul 2022.
Fiecare din cei 17 copii benficiari ai proiectului, a beneficiat de 10 sedinte de kinetoterapie. Stim ca, privind in ansamblu, aceste sedinte de kinetoterapie par picaturi intr-un ocean, dar Fiecare pas conteaza.
Proiectul ”Fiecare pas contează” a fost finanțat prin fondurile strânse de alergători și susținători prin intermediul Maratonului Internațional Sibiu 2022, un program al Fundației Comunitare Sibiu. Multumim, alergatorilor si sustinatarilor nostri!
Terapie si Bucurie – proiect finantat de GLS Romania 18 iulie -12 septembrie 2022
Pentru al treilea an la rand, GLS Romania ne este alaturi, oferind copiilor cu dizabilitati neuromotorii Terapie si Bucurie.
Vara este perioada anului in care toti copiii se bucura de vacanta, de aceea suntem recunoscatori pentru posibilitatea de a continua acest proiect, care a adus copiilor Unicat, in ultimii ani, atat de multe zambete.
Nimic nu este mai frumos decat sa vezi un copil zambind si cand avem sprijinul GLS Romania we deliver!
Anul acesta, in cadrul proiectului, 17 copii cu dizabilitati neuromotorii, au beneficiat timp de opt saptamani, in perioada 18 iulie -12 septembrie 2022, de sedinte de kinetoterapie si de intrari la piscina.
PoT – Power of Therapy – 9 mai – 19 iunie 2022
Copiii cu paralizie cerebrala PoT face extrem de multe lucruri. Ei sunt mult mai mult decat o suma de diagnostice si prejudecati. Este adevarat ca au nevoie de multa terapie si multa munca pentru a avea sanse reale de recuperare, dar la fel de adevarat este ca au nevoie ca cei din jur sa-i vada pe ei, si nu dizabilitatea lor.
3 din 4 copii cu paralizie cerebrala PoT merge, cu ajutorul terapie, mersul poate deveni independent de dispozitive medicale.
3 din 4 copii cu paralizie cerebrala PoT vorbi fara sa fie nevoie de sedinte de logopedie, sau cu foarte putin ajutor din partea acestei terapii.
3 din 4 copii cu paralizie cerebrala au dureri din cauza spasticitatii muschilor, dar PoT trece mai usor prin episoadele dureroase, cu ajutorul terapiei.
3 din 4 copii cu paralizie cerebrala PoT avea un comportament absolut normal si PoT avea prieteni, diagnosticul afectandu-le doar partea motorie.
3 din 4 copii cu paralizie cerebrala se PoT recupera si dezvolta fara aparitia epilepsiei.
Copiii cu paralizie cerebrala (1 din 2 copii), PoT avea capacitate intelectuala normala, PoT deveni adulti independenti si se PoT bucura de viitor.
Adevaratele piedici din calea unui copil cu dizabilitati nu sunt reprezentate de ceea ce nu poate face el, ci de ceea ce cred cei din jur ca nu poate face.
In cadrul proiectului PoT – Power of Therapy, 17 copii cu dizabilitati neuromotorii au benficiat de peste 200 de sedinte de kinetoterpie si terapie Bowen, timp de 6 saptamani, in perioada 9 mai – 19 iunie 2022.
Multumim, Regnology, pentru sansa de a arata tot ce PoT acesti copii minunati si Unicat.
Terapie pentru Zambete – 1 februarie – 11 aprilie 2022
Toti avem nevoie de motive pentru a zâmbi.
Dar când ești copil, și toată viața ta înseamnă un lung șir de tratamente medicale, spitalizări, intervenții chirurgicale…ai nevoie de și mai multe zâmbete care să încline balanța în favoarea copilăriei.
„Terapie” este un cuvânt pe care copiii cu deficiențe neuromotorii nu vor înceta niciodată să-l audă. Acest cuvânt face parte din viața lor toată copilăria, pentru că altfel, șansele lor de a ajunge adulți independenți scad dramatic.
Proiectul nostru de la Maratonul International Sibiu 2021, pentru care au alergat 99 de oameni minunati, care au fost sustinuti de 147 de oameni, la fel de minunati, s-a desfasurat in perioada 1 februarie – 11 aprilie 2022. Cu ajutorul vostru am reusit sa le oferim copilor 200 de sedinte de terapie.
Voi, cei care ne-ati fost alaturi, ati adus împreună terapia și zâmbetele. Pentru ca o copilarie fara zambete, nu este copilarie, 17 copii au avut pe chip mai multe zambete, multumita voua.
Sponsori si parteneri 2022
Ne pare rău, că nu putem să mentionam fiecare sponsor, în parte. Dacă am vrea sa trecem numele tuturor firmelor, mai mici sau mai mari, care ne-au fost alături în anul 2022, am avea prea multe pagini de scris… așa că, o să ne oprim la metionarea celor care ne-au fost alaturi ( și anul acesta) în realizarea proiectelor mari, de care au beneficiat copiii.
Fiecarui partener, care și-a dorit să ajute un copil sau altul, și care a dat o sansă în plus, unui copil cu deficiențe neuromotorii, îi spunem un mare MULTUMESC!